Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Mesagerul de Covasna
Anul şi data apariţiei: 11-02-2013
Tematica: problematica steagului secuiesc
Categoria articolului: ştiri
Autorul articolului: Oana Mălina Negrea/AGERPRES
Titlul articolului: Horia Grama (PSD): Oficialii de la Budapesta îşi fac capital electoral pe seama steagului secuiesc
Numărul fotografiilor: 1
Acces online: https://www.mesageruldecovasna.ro/stiri/horia-grama-psd-oficialii-de-la-budapesta-isi-fac-capital-electoral-pe-seama-steagului-secuiesc/


Preşedintele PSD Covasna, deputatul Horia Grama, consideră că oficialii de la Budapesta care au intervenit în disputele interne legate de steagul secuiesc profită de acest subiect pentru a câştiga capital electoral.
Horia Grama a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că intervenţia acestora nu face bine nici maghiarilor din Transilvania şi nici relaţiilor interetnice.„După cum se ştie, în Ungaria vor avea loc alegeri şi, probabil, neavând altă ofertă electorală - şi în Ungaria e criză, iar nivelul de trai a scăzut -, oficialii maghiari şi-au ales ca temă de campanie grija faţă de maghiarii din România (...) Părerea mea e că nu au niciun fel de grijă faţă de drepturile minorităţii maghiare, pentru că, dacă i-ar fi interesat, ar fi trebuit să înceapă în Ungaria o campanie de îmbunătăţire a imaginii secuilor şi maghiarilor din România, care, ştie toată lumea, sunt prost văzuţi şi trataţi ca cetăţeni de ultimă speţă în ţara vecină. Dacă îi preocupa problema trebuiau să înceapă cu acest lucru, dar urmărind interese electorale au făcut mai mult rău comunităţii maghiare, pentru că au stârnit o reacţie negativă în România şi chiar s-a ajuns în preajma unui scandal diplomatic între cele două ţări", a afirmat Horia Grama.El a spus că şi reprezentanţii comunităţii maghiare din Transilvania s-au folosit în campania electorală de subiecte sensibile legate de identitate şi simbolistică şi şi-a exprimat speranţa că aceştia „nu vor ridica mingea la fileu" oficialilor din ţara vecină, furnizându-le teme de campanie electorală.„În concluzie, ar fi bine ca toţi factorii politici să dea dovadă de maturitate, să nu intre în jocurile electorale din Ungaria, în dispute care ar putea produce pagube pe termen lung în relaţiile dintre români şi maghiari", a conchis parlamentarul covăsnean.Disputele au apărut după ce Prefectura Covasna, invocând legea, a cerut înlăturarea steagului secuiesc arborat nelegal pe instituţiile publice din judeţ, gest ce a atras reacţii din partea liderilor UDMR şi a altor reprezentanţi ai comunităţii maghiare.
  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.